MOTTO:
„Fie pâinea cât de rea, tot ţi-o fură cineva.“
Olteanul
şi vaca nebună
de George Smarandache
Dumnezeu când făcu lumea, împărţi la fiecare câte ceva. La noi, la români, dete după cum crezu de cuviinţă că ar fi mai bine.
La ardelean îi dădu cumpătarea şi stăpânirea de sine, la bănăţean îi dădu darul de a agonisi, la moldovean îi dădu frumuseţea graiului şi a portului, iar olteanului ce mai rămase, adică iuţeala, coatele şi limba ascuţite şi o viteză la vorbire de zici că e o maşină de curse pe pistele de viteză, la care i s-a rupt cablul de frână.
De când se ştiu pe faţa pământului oltenilor li s-a dus buhul în toate cele patru colţuri ale lumii.
Iată, spre exemplu, un sat din lunca Oltului în care îşi ducea viaţa liniştită un oltenaş mic şi-al dracu, iute ca spirtul şi cu limba ascuţită ca briciul frizerului.
Într-o zi se zvoni în sat că a apărut o boală care afectează vacile şi că toată suflarea care are în ogradă o cornută să se prezinte la primărie pentru a sta de vorbă cu un domn mare, venit de la Bucureşti. Se adunară mai mult de trei sferturi din sat în curtea primăriei. Pe treptele de la intrare sta un bărbat cu cioc, îmbrăcat la patru ace, cu cămaşă albă cu guler scrobit şi costum negru cu cravată. Primarul îl prezentă pe domnul doctor în boala vacii nebune şi, după ce acesta le citi o juma’ de pagină, din care ei nu înţeleseră nimic, le spuse că-l pot găsi la primărie timp de trei zile dacă au ceva probleme legate de vaci.
- Bă, fraţâlor, bă ăştia dă ce dracu ne chemară dân lucru, să ne cetească o juma’ dă foaie! Că venirăm noi boi şi bag samă că ne întoarcem acasă vaci! Mai bine o lipea pă stâlpu’ de la poarta lui Mototolu s-aibe şi ăla cu ce să şterge, că dă la aţâţa coceni cu câţi s-o fi şters l-au podidit mâncărimile! Toată ziua, când umblă pă drum, e tot cu mâna înfiptă în turul nădragilor.
- Lasă bă Ioane, că mai scăpaşi şi tu dă sub papucu’ muierii că nu te mai văzui pă la MAT de astă primăvară! - râse Ioniţă.
- Bă, scăpai, că avui dă unde să scap, da tu dă unde dracu să scapi bă şoimănitule, că a ta fugi cu ăla cu căruţa dă varză dă trecu pă uliţă şi nici că mai veni! Vezi-ţi dracu dă câlţii tăi!
- Bă, Ioane da al dracu ce te aprinsăşi, ca focu dă la lambă! Nu mai ştii dă glumă!
- Păi asta e glumă bă, vorbeşte ce e dă vorbit, dacă nu, taci dracu dân gură! Hai să-ţi dau o ţuică la Codău, da dacă mai meliţezi mult îţi dau şi două peste şale! Pricepuşi?
- Pricepui bă, dă-te dracu dă căpos! Paică te făcu măta cu Ilie al lu Ţapu!
Merseră la MAT să bea câte un ţoi de ţuică. În urma lor mai veniră câţiva şi se încinseră la taclale.
- Ie-te bă, şi la asta a lu Năsosu câta ugirili are, paică e bălţata lu Crăcănatu! spuse Vasile văzând-o pe Frusina lui Năsosu. Frusâno, ce umbli fă sângură pă uliţă, n-auzâşi dă bolile vacilor care bântuie pân sat?
- Bă auzâi, da văz că-i lovi damblaua pă boi şi-i scoasă dîn grajd în nămiaza mare! - răspunse muierea.
- Ie-te bă, a dracu, ce limbă ascuţâtă are! Auzi fă, dacă tot venişi nu dăscânţi şi dă umflătură? strigă Ion către muiere, şi ceilalţi izbucniră în hohote de râs.
- Hai fă, că eşti dibace, că-l oblojişi şi pă popă astă toamnă când veni s-o spovedească p’a bătrână şi să nu plece cu mâna goală după atâta amar dă spovedanie, plecă cu colţii câinelui înfipţi în bucă!
- Tu vorbeşti bă râleo, că tu nu eşti în stare dă a ta, că când fu la moară cu porumbu’, rămasă înţepenită cu moraru’ dă-i luară ăia cu macatu’ să-i deparţă! Lovi-v-ar bubatu’ şi fir-aţi ai dracu dă măgari! Bântuiţi pă la MAT în loc să vă vedeţi dă treabă! sudui biata femeie şi plecă mai departe.
- Ia căscaţi bă urechile la mine! Mâine, pă sară, faceţi cum faceţi şi veniţi la mine la poartă! - zise Ion pe un ton şugubăţ.
Îl priviră cu ochii holbaţi şi Ioniţă îl întrebă:
- Ce bă, fătă soacră-ta şi faci petrecere?
- Da bă, tu să vii primu’ să-ţi dau colastra! Hai bă, lăsaţi trăncăneala şi vă aştept mâine, dau şi o căldare dă vin, da numai să veniţi, ne-am înţeles?
După ce toţi aprobară din cap, plecară fiecare la casa lui.
A doua zi, pe la orele cinci, plecă spre primărie. Paznicul de la intrare îi spuse să intre la a doua uşă pe stânga şi să bată că este primarul şi cu dom’ doctor în boala vacii nebune.
- Bună ziua dom’ doctor şi dom’ primar!, spuse Ion ţinându-şi pălăria de pai în mână.
- Salut bă Ioane!, spuse primarul. Ce vânt te adusă pă la noi?
- Păi, venii iute, că dă ieri vaca mea să sâmte rău dă tot! Nu mai mănâncă nici iarbă, nici boabe, nici tărâţă, nu mai ştiu ce să-i mai fac! O scosăi dân coşare şi să smulsă din lanţ şi intră la loc. Paică-i veni dă cap. Până ieri, când mă vedea că intru la ea să ridica şi venea la mine! Acu întoarce capu’ într-o parte şi mugeşte de parcă o îngâtuie lanţu’ la gât! Şi o apucă dă să tăvăleşte pân toată baliga dân grajd!
- Ei, vedeţi măi oameni buni! Ce vă spusei eu ieri. Nu trecu nici o zi şi uite primul caz apăru la voi în sat! Tocmai cum era de aşteptat. Eu zic să mergem să vedem despre ce este vorba şi să chemăm veterinarul, spuse doctorul.
- Dom’ doctor, nu să poate după ora şase că acu’ mai am ceva treabă pân sat şi nu e nimeni acasă!
- Bine bă Ioane, hai că vin eu cu dom’ doctor la voi!
Se ridică să-l petreacă şi la uşă îi zise:
- Bă, vezi că venim pă la şapte, să tai şi tu ceva şi să pregăteşti o masă că nu vine oricine la tine în ogradă!
- Las’ pă mine dom primar că doar am eu socoteala mea ce dracu, doar nu mă fătă cloţa! Şi plecă zâmbind cu subînţeles.
După ce ieşi pe poarta primăriei îl plesni râsul. Ce să aibă bietul dobitoc. Nu avea nici pe dracu doar că i se făcuse de taur. Dar Ion e Ion şi când îşi pune ceva în cap nici Scaraoţchi nu-i scapă.
Pe la ceasurile şapte, la poarta lui Ion se strânsese lume ca la nuntă. Apăru şi primarul cu domnul doctor în boala vacii nebune.
- Ce căscaţi bă ochii ca viţeii la poarta nouă! N-aveţi dă lucru p-acasă dă vă adunarăţi la poarta omului ca gâştele?
- Cui să-i mai arză dă treabă dom’ primar când auzârăm ce dracu prăpăd să abătu pă satu’ nostru! - răspunse Ioniţă.
- Hai bă, ce dracu, vă văicăriţi mai rău ca muierile! E dom’ doctor aici şi rezolvă el toată tărăşenia, ia să vedeţi.
Intrară în ogradă. Ion scosese bietul dobitoc în curte şi-l legase cu lanţul de un prun de lângă poartă. Sta biata vacă şi se uita cu ochi trişti când la Ion, când la dom’ doctor, când spre mulţimea ce se adunase la poartă. Din când în când mai scotea câte un muget şi ridica din coadă.
Dom’ doctor îşi puse o pereche de mănuşi din cauciuc se învârti în jurul vacii, scoase un carneţel şi un pix şi începu să noteze. Apoi îl rugă pe Ion s-o ţină de coarne şi se uită în ochii ei.
- E clar, vaca asta e pierdută! Trebuie neapărat chemat veterinarul, nu o mai duce mult! Uite, şi ochii parcă-i sunt umflaţi, ce mai e dusă, omule! Şi nu are nici cip la urehi, cercel din ăla dat de la primărie
- Apăi, dom’ doctor, da’ ce-i muiere, să-i pui toarte-n clăpăuge? Şi dă beteagă o fi beteagă, da eu nu chem veterinaru s-o mierlească, că dup-aia eu ce fac? întrebă Ion, agitându-se în jurul dobitocului care dădea cu capul de muşte şi tot sălta coada.
- Vrei nu vrei, legea e lege şi vaca trebuie dusă din ogradă şi chiar din sat până ce nu se molipsesc şi alte vaci de la asta a dumitale!
- Da’ ce e rău dom’ doctor cu biata vacă, că să uită numai la matale dă când intraşi pă poartă!
- Mă omule, nu eşti în toate doagele! - îl mustră primarul.
- Cum dracu să nu fiu dom’ primar! Numai că vaca are altă boală că-i veni asară dă taur da’ văz că matale venişi cu ţapu’ în loc dă bou! - strigă oltenaşul arătând cu degetul spre ciocul doctorului.
Adunătura de la poartă care chicotea şi-şi dădea coate izbucni în hohote de râs, iar primarul şi dom’ doctor, cu feţele aprinse, ieşiră într-un iureş din curtea lui Ion, trecând valvârtej prin mulţimea care scotea tot felul de exclamaţii.
Apoi să puseră pe chefuit până noaptea târziu.
Domnul cel fercheş îşi puse coada pe şale şi o tuli de unde venise, gonit parcă din spate de o cireadă de vaci nebune.
No comments:
Post a Comment